Antecontract de vânzare cumpărare, conventie : (promisiunea de vânzare cumpărare) acesta reprezintă convenția în care părțile, promitentul vânzător și promitentul cumpărător se obligă să transfere în viitor dreptul de proprietate asupra imobilului, la un termen prestabilit, la un preț la care s-au înțeles părțile. Urmează ca, la data stabilită în ...
Află mai multeContencios administrativ și fiscal
În acest domeniu oferim consultanță și reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată, axându-ne în special pe următoarele servicii: Asistență în obținerea de avize și autorizații de la instituțiile publice; Consultanță privind încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor administrative; Redactare și reprezentare în ceea ce ...
Află mai multeDrept contravențional
În materia dreptului contravențional, oferim consultanță juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată, în ceea ce privește contestarea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției, indiferent dacă acestea privesc regimul circulației pe drumurile publice, contravenții constatate în domeniul construcțiilor, în cel al d...
Află mai multeDreptul familiei
În domeniul dreptului familiei, suntem specializați și oferim consultanță juridică și reprezentare atât în procedura de divorț și de soluționarea a cererilor ce privesc minorii și soții,( respectiv: revenirea la numele purtat anterior încheierii căsătoriei sau păstrarea numelui dobândit în urma încheierii căsătoriei, exercitarea autorității parinte...
Află mai multeDrept civil
În domeniul dreptului civil oferim clienților atât asistență juridică, cât și reprezentare în fața instanțelor de judecată. În ceea ce privește consultanța juridică, ne sfătuim clienții cu privire la modalitatea de dobândire și înstrăinare a dreptului de proprietate, precum și a altor drepturi reale, precum superficie, servitute, uzufruct, uz și...
Află mai multe