Anda-Nora POPA – avocatul titular al Anda-Nora Popa – Cabinet de Avocat – este absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, promoția 2011, completându-și studiile cu un masterat în cadrul aceleiași facultăți, cu specializarea “Instituții de drept privat”, un prilej de a aprofunda reglementările juridice aplicabile în materia relațiilor dintre persoanele private, fizice sau morale, şi a raporturilor pe care le pot avea acestea între ele.
Este membru al Baroului Cluj din anul 2012, an în care şi-a început activitatea profesională, acumulând până în prezent o experienţă de peste 10 ani la nivelul diferitelor ramuri de drept, specializarea principală fiind axată pe domeniul dreptului comercial, cu toate componentele adiacente acestuia, adaptată nevoilor specifice societăţilor.
De asemenea, activitatea sa este îndreptată și către clienții persoane fizice, în special pe probleme de natură civilă, considerând că responsabilitatea principală a avocatului este aceea de a crea o strânsă legătură cu clientul, bazată pe încredere reciprocă.
Cunoscătoare a limbilor engleză și germană, vine în sprijinul clienților români sau străini cu soluții favorabile, ce țin cont deopotrivă de cadrul legal dar și de mediul de afaceri, atât pentru proiecte punctuale, cât şi sub forma consultanţei juridice permanente.
Ariile de practică includ consultanță juridică și asigurarea reprezentării în fața instanțelor de judecată în domeniile:
- dreptului civil (redactare/revizuire contracte, răspundere civilă delictuală și contractuală, executare silită, recuperare de creanțe, litigii privind dreptul de proprietate, partaje judiciare, ordonanțe de plată, asociații și fundații, etc.);
- drept comercial şi societar (litigii privind insolvența, dizolvări judiciare, antrenarea răspunderii administratorului, excludere asociați, înființări/suspendări/radieri firme, modificări de acte constitutive – reduceri/majorări de capital social, cesiuni de părți sociale, schimbare sedii, înființare/desființare puncte de lucru, fuziuni și divizări, etc.);
- dreptul muncii (contestații decizii de concediere/sancționare disciplinară, revizuire contracte de muncă, recalculare pensii, obținere drepturi salariale, litigii angajați – angajator, integrarea în muncă a cetățenilor străini, etc.);
- drept administrativ (litigii de contencios administrativ și contravenționale – amenzi, contestații raporturi de inspecție fiscală/procese verbale de contravenție, etc.);
- dreptul asigurărilor (litigii de asigurări sociale, despăgubiri datorate de asigurători în cazul unor accidente, malpraxis medical, etc.);
precum și asistare și reprezentare a clienților în relația cu instituțiile statului, organele administrației publice, executorii judecătorești, notarii publici sau alte persoane juridice, prin formularea unor opinii juridice sau redactarea de somații și notificări.
Activitatea juridică a Cabinetului de Avocat “Anda-Nora Popa” este axată pe principalele ramuri ale dreptului și vine în sprijinul activității Cabinetelor de Avocat Grupate “Costea – Olosutean-Micu”, în scopul urmăririi intereselor clientului, făcând astfel posibilă acordarea unor servicii juridice complexe şi de specialitate.